Category: Cancan

“M-am culcat cu el! Aia e!” Prima reacţie a lui Bogdan, după ce s-a aflat de noaptea de amor dintre Hannelore şi ispita Andi

După ce s-a aflat că Hannelore de la “Insula Iubirii” ar fi petrecut o noapte romantică în compania ispitei Andi, Bogdan, fostul soţ, a avut o primă reacţie, în exclusivitate, pentru Antena Stars.

Deşi nu a vrut să pară afectat, Bogdan a lăsat la vedere o urmă de părere de rău, însă a precizat că Hannelore este liberă să facă ce vrea şi că acţiunile ei nu îl mai privesc. Bogdan lasă să se înţeleagă că divorţul şi-a spus cuvântul între ei şi că acum fiecare este liber să facă ce vrea.

“În primul rând este viaţa ei şi poate să facă ce îşi doreşte pentru că prea puţin îmi pasă în aceste momente. Viaţa mea merge înainte şi nu-mi voi da liniştea şi fericirea pe acţiunile lor”, a spus Bogdan Ionescu, în exclusivitate, pentru Antena Stars.

Se pare că lucrurile ar fi mers foarte departe între Hannelore şi Andi, iar cei doi ar fi petrecut o noapte fierbinte împreună. Pe 12 ianuarie, după ce frumoasa blondină şi Andi s-au afişat împreună la un târg de nunţi, cei doi ar fi petrecut seara împreună, aşa cum a povestit o prietenă apropiată a lui Hannelore pentru Cancan.

“M-am culcat cu el. Aia e! Mă doare tare ce a făcut Bogdan. Asta m-a făcut să mă întâlnesc cu el aseară”, i-ar fispus Hannelore prietenei sale, potrivit sursei citate.

sursa

Filed under: Cancan