Biserica Ortodoxă Română schimbă data unei mari sărbători. Sfântul Gheorghe nu va mai fi celebrat pe 23 aprilie

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca una dintre cele mai importante sărbători religioase de peste an, cea a Sfântului Gheorghe, să nu mai fie celebrată pe 23 aprilie, așa cum s-a întâmplat în ultima vreme, ci șase zile mai târziu, din motive… pastorale.

Nu este pentru prima dată când sărbătoarea religioasă este mutată, iar explicația este una foarte simplă. Pentru că în 2019, sărbătoarea unuia dintre cei mai importanți sfinți mucenici pică în Săptămâna Patimilor, care precede Paștele ortodox, Sfântul Sinod a decis mutarea acesteia pe 29 aprilie, a doua zi după Înviere.

„Sfântul Gheorghe a fost unul dintre marii credincioși ai omenirii, iar cinstirea lui este motive de sărbătoare și bucurie. Anul acesta 23 aprilie pică în perioada în care creștinii ortodocși se află în Săptămâna Patimilor. În consecință, s-a decis ca toți purtătorii numelui acestui sfânt să își celebreze onomastica pe 29 aprilie, după ieșirea din Postul Paștelui. Astfel de situații au mai existat în trecut și este o decizie cât se poate de normală a bisericii”, a explicat un reprezentant al BOR.

CINE A FOST SF. GHEORGHE
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (în greacă Άγιος Γεώργιος, Ágios Geó̱rgios, sau George, versiuni: Georgiu, Georz, Giurgiu, Iorgu, din greacă Gheorghios, „agricultor”; c. 275/280 – d. 23 aprilie 303) a fost un soldat roman de origine greacă și ofițer în Garda împăratului roman Dioclețian, care a fost condamnat la moarte pentru că nu a renunțat la credința creștină.

În calitate de martir creștin, el a devenit mai târziu unul dintre cei mai venerați sfinți ai creștinismului și a fost în mod special venerat de cruciați. Sfântul Gheorghe este un sfânt pomenit de aproape toate Bisericile tradiționale, de obicei pe data de 23 aprilie. Este considerat patron al multor țări, regiuni și orașe.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe/George s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină de origine greacă, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistând niciun document al epocii, care să conțină date despre viața sa. Ceea ce se știe despre el a fost scris ulterior.

Cine e de fapt Daniela Machidon, sexy-studenta care a luat ultimul golden buzz la Românii au Talent. Ce nu s-a spus la Pro TV

Cel de-al patrulea Golden Buzz al sezonului 9 ”Românii au talent” a fost dat de Florin Călinescu.

Acesta a fost impresionat de prestația artistică a Danielei Machidon, o tânără de numai 18 ani – originară din Chișinău -, studentă la medicină și, bineînțeles, pasionată de muzică.

Daniela Machidon nu a fost la prima apariție pe o scenă. A mai participat la diferite concursuri și – conform stirileprotv.ro – a câștigat, recent, un concurs de karaoke.

Cu această ocazie, Daniela a încasat și 35.000 de lei. Este studentă la medicină și provine dintr-o familie în care medicina este pilonul central. Mama sa este asistentă medicală, iar tatăl său este chirurg mamolog.

În ceea ce privește viața sentimentală, Daniela Machidon are un iubit. Este împreună cu el de aproximativ trei ani și jumătate, iar acesta studiază în Olanda. Firește, Daniela își dorește să ajungă, la rândul ei, acolo, pentru a fi alături de ”jumătatea” sa.

Și ceilalți jurați au fost impresionați de ceea ce au văzut și auzit pe scena ”Românii au talent”. Andi Moisescu a spus – referindu-se la Daniela Machidon – că este vorba despre unul dintre ”îngerii maestrului Florin Călinescu”, în timp ce Mihai Petre a recunoscut că fost liniștit de ”vocea suavă” a Danielei. În ceea ce îl privește pe Florin Călinescu, comentariul acestuia a fost sugestiv: ”Aveți material didactic la facultate? Vrei să lucrezi pe un cadavru? Donez corpul științei, să studiați pe mine. Doar tu!”

Dani Mocanu pleacă din România! Manelistul a explicat și de ce va părăsi țara: „Trebuia să o fac!”

Anunțat drept unul dintre cele mai așteptate evenimente ale primăverii de către amatorii genului, concertul lui Dani Mocanu, de la Sala Palatului, a fost amânat.

În ciuda zvonurilor potrivit cărora evenimentul i-ar fi fost anulat, manelistul a ținut să facă precizări importante despre concert:

„Am văzut că s-a discutat că mi-ași fi anulat spectacolul sau că mi-a fost anulat. Nu este adevărat. Decizia îmi aparține în totalitate, iar anularea e de fapt o amânare”, a spus Dani Mocanu la Antena Stars.

Acesta a explicat și motivul pentru care nu va mai cânta la data stabilită: „Am ieșit de curând de sub control judiciar și aveam nevoie de o pauză. Trebuie să stau mai mult alături de familia mea, de apropiații mei.

O să plec pentru o perioadă din România. O să merg în Asia. Cel mai probabil, în China și în Japonia. Apoi, după revenirea în țară, o să mă decid asupra datei la care voi susține concertul de la Sala Palatului”, a mai dezvăluit manelistul.

Golden buzz la ”Românii au talent”. Florin Călinescu a rămas mut! Ce a putut să-i facă…. ”Sunt fleașcă…”

Golden buzz la ”Românii au talent”. A fost momentul de grație al galei de vineri seara la ”Românii au talent”!

Moment de uimire generală: Florin Călinescu s-a ridicat, după ce a fost mut câteva secunde, și a apăsat butonul auriu! Golden buzz pentru Daniela Machidon, studenta la medicină!

Daniela Machidon, studenta la medicină cu voce de aur! Atunci când a început să cânte, toată lumea a rămas mută.

”A fost un moment cu totul și cu totul special. Pansament gastric ai fost!”, a strigat Andi Moisescu, în timp ce Andra a completat imedict: ”A fost angelic! I-a fermecat pe toți!”

”Golden buzz la Românii au talent”. Florin Călinescu a rămas stană de piatră preț de câteva secunde. Apoi a spus: ”Oricum sunt fleașcă toate organele mele! Eu semnez chiar acum, să știi!” S-a ridicat și a apăsat butonul auriu, într-o sală care, practic, a explodat de entuziasm.

”A fost o întâlnire care vine de undeva din afara Universului. S-au aliniat niște energii acolo, s-a întâlnit plusul cu minusul. Normal că s-a produs scânteia”, a fost comentariul lui Andi Moisescu, la finalul reprezentației pentru care Florin Călinescu a apăsat butonul auriu.

”Bravo, Florine, bravo, Florine”, a strigat, din culise, Smiley. ”Nu-mi vine să cred”, a completat Pavel Bartoș.

”A fost angelică. De când a intrat pe scenă i-a cucerit pe toți”, a spus Andra.

Bobiță și Dorel din Las Fierbinți schimbă mașinile ca pe cămăși! Și-au luat ”tancuri”…

“Dorel” și “Bobiță” sunt ”frați” și în afara serialului care i-a făcut celebri. După filmările pentru „Las Fierbinți”, Mihai Bobonete și Mihai Rait se întâlnesc adesea pentru a sta de vorbă.

Și a rezolva anumite chestiuni personale. Ambii schimbă mașinile ca pe cămăși, iar, recent, și-au luat ”tancuri” la care oamenii de rând pot doar visa. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.

”Dorel” și ”Bobiță” din “Las Fierbinți” sunt adevărați camarazi nu doar pe platourile de filmare, ci și în afara “terenului”. Au demonstrat-o, recent, cu vârf și îndesat. După ce și-au terminat treaba în culise, cei doi îndrăgiți actori au “dispărut” din zonă cu ajutorul unui Ford Mustang care aparține lui Mihai Bobonete și care, în prezent, valoarează cel mult 20.000 de euro. S-au dus direct spre o școală din Capitală, de unde ”Bobiță” și-a “preluat” fiul.

Ce a atras atenția a fost faptul că Mihai Bobonete și-a personalizat mașina, din toate punctele de vedere. Care, din culoarea roșu, a ajuns, acum, în alb și albastru. Culorile Universității Craiova, formație pe care actorul o susține încă din copilărie. În plus, pe lunetă, tronează un fular cu însemnele “Campioanei unei Mari Iubiri”. De altfel, ”Bobiță” a transmis că va dona autoturismul în cazul în care formația de suflet ar urma să fie campioană în Liga 1 la finalul acestui sezon.

Dar să revenim la subiect. Imediat după ce și-a luat fiul de la școală, Mihai Bobonete l-a “abandonat” pe Mihai Rait în zona unde locuiește. ”Dorel” s-a urcat, ulterior, într-un Porsche Cayenne, acum cu o cotă de piață de cel mult 10.000 de euro. “Tanc” pe care l-a mutat din locul unde era parcat. Cert este că actorii nu au nicio problemă atunci când vine vorba să-și schimbe mașinile.

Ford Mustang-ul lui “Bobiță” și Porsche Cayenne-ul lui “Dorel”, în fapt ultimele lor achiziții, sunt foarte greu de întreținut și șoferii evită, de regulă, să le cumpere. Au motoare care consumă foarte mult, impozitul este mare și este dificil să rulezi astfel de mașini pe drumurile din România. În plus, bolidul lui Mihai Rait este și foarte vechi. Cei doi actori nu au ținut, însă, cont de aceste aspecte, așa cum se poate observa, clar, din imaginile realizate de CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România.

“Las Fierbinți”, un serial de top!
Serialul “Las Fierbinți” a debutat pe micile ecrane pe 1 martie 2012 şi a ajuns deja la cel de-al 15-lea sezon. A avut, de-a lungul difuzărilor, cele mai mari audienţe, fiind urmărit în medie de două milioane de telespectatori. În serial au fost invitate, de-a lungul anilor, nume mari în roluri speciale, precum Stela Popescu, Maia Morgestern sau Horaţiu Mălăele. “Dorel” și “Bobiță” sunt doar doi dintre “greii” care fac, săptămânal, spectacol în serial.

galerie foto 

Ecaterina Andronescu, noi schimbări în Educație. Se renunță la clasa 0 și se prelungește gimnaziul

Ministrul Educației Ecaterina Andronescu a pus în dezbatere publică propunerea de modificare a sistemului de învățământ, care vizează, printre altele, redenumirea clasei pregătitoare drept clasa I (nu ”clasa 0”), precum şi prelungirea gimnaziului până în clasa a IX-a.

Ministrul Ecaterina Andronescu are noi propuneri pentru Educație, însă acestea vor fi puse în practică doar după ce vor fi puse în dezbatere publică. Prima schimbare va fi redenumirea clasei pregătitoare. Aceasta se va numi ”clasa întâi” și nu ”clasa 0” cum mai era numită până acum.

”Clasa întâi este aici ceea ce este azi clasa pregătitoare. Asta pentru că în mentalul colectiv a intrat din păcate cu clasa zero. Ceea ce este total greșit, cum să fie un copil clasa zero?”, a motivat Andronescu propunerea de redenumire a clasei pregătitoare.

Astfel că, schema prezentată ca propunere de ministrul Educației arată că nu va mai exista o clasă 0, ci elevii intră direct, de la grădiniță, în clasa întâi, la vârsta de 6 ani, cu alte cuvinte, se dorește redenumirea clasei pregătitoare cu clasa I, copiii urmând să intre în şcoală direct de la grădiniţă. Pe lângă asta, ministrul educaţiei propune și prelungirea şcolii generale: clasa a IX-a să fie gimnazială.

„Şi legea spune foarte clar “clasă pregătitoare”. În realitate, majoritatea o numeşte “clasa zero”. Mă amărăşte că este “clasa zero” intrată în mentalul colectiv. De aceea putem să-i spunem prima clasă din învăţământul primar”, a declarat vineri Ecaterina Andronescu.

Noi schimbări vizate de Ecaterina Andronescu în sistemul de învățământ vor fi și în ce privește evaluările naționale, care ar urma să aibă loc în clasa a III-a şi la clasa a VI-a, iar clasa a IX-a va deveni clasă de gimnaziu.

Ecaterina Andronescu și-a exprimat viziunea asupra noului sistem de învățământ:

„În acest moment, învăţământul profesional este până la clasa pregătitoare – în propunerea noastră clasa pregătitoare devine clasa I, se continua cu celelalte clase, deci 9 clase intră în ciclul gimnazial şi urmează apoi ciclul de învăţământ care profesionalizează – şi numesc aici şcoala profesională şi liceul tehnologic – şi celelalte trei variante de programe de învăţământ liceal vocaţionale: de ştiinţe socio-umaniste, de ştiinţe exacte”, a explicat Ecaterina Andronescu, potrivit gândul.info.

Aceasta a explicat că în cazul în care propunerea sa va deveni lege, ministerul va fi obligat să ofere manuale gratuite pentru ultimele două clase de liceu.

„De la clasa pregătitoare până în clasa a X-a avem învăţământ obligatoriu. E prevăzut de lege în acest moment. A trecut o lege prin camera decizională, prin Senat, care a adăugat învăţământului obligatoriu de 11 clase acum, pentru că clasa pregătitoare nu este numerotată între cele 11 clase, Senatul a adăugat acum doi ani din învăţământul preşcolar, grupa mijlocie şi grupa mare şi ultimii doi ani din învăţământul liceal. Asta nu înseamnă că nu vom avea rute de profesionalizare mult mai devreme după cele 13 clase (…) În ceea ce priveşte ultimele două clase de liceu, practic, cine a început liceul nu s-a oprit la clasa a zecea, a mers şi a finalizat liceul. Ceea ce trebuie să facem noi este să intervenim cu un suport material suplimentar pentru că, de exemplu, ultimele două clase de liceu nu primeau manuale gratuite. Dacă legea aceasta va fi promulgată, atunci vom avea şi această obligaţie pe care ministerul va trebui să şi-o asume pentru că va fi prevăzută de lege”, a mai explicat ministrul.

Patru tipuri de Bacalaureat

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a propus vineri introducerea a patru tipuri de Bacalaureat: Bac T (tehnologic), Bac A1 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale de ştiinţe), Bac A2 (pentru absolvenţii programelor de studii liceale socio-umaniste) şi Bac V (pentru absolvenţii programelor de studii liceale vocaţionale).

sursa

Jorge & Claudia s-au împăcat după scandalul de la ”Fermă”, iar noi avem dovada!

„Bolnav”, „ciupercă otrăvitoare”, „posedat”! Sunt câteva dintre ”ingredientele” folosite de Claudia Pavel atunci când l-a ”preparat” pe Jorge, în timpul filmărilor de la ”Ferma”.

A ieșit mare iureș, iar cei doi nu și-au mai vorbit. Iată însă că supărarea lor nu a durat mai mult de o lună: s-au împăcat! Iar CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă dovada!

Claudia Pavel și Jorge au oferit una dintre cele mai virulente dispute izbucnite la un reality-show! S-a întâmplat la filmările de la ”Ferma”.

„Asemenea creatură de om n-am putut să văd! El, săracu’, e bolnav, trebuie să-l iau ca pe un om bolnav, este fungusul acestei ferme şi trebuie să dispară. E o ciupercă otrăvitoare! Săracul de el, mi-e milă de el! N-ai cum să judeci un om bolnav. E bolnav psihic. E posedat, îl are pe Diavolul în el. Eu cred că el e cel mai grav caz”, au fost cuvintele incredibile ale Claudiei la adresa lui Jorge.

„Eu n-am avut niciun meci cu Claudia, ea a avut meciuri cu mine. Am văzut că a făcut tot felul declaraţii referitoare la mine, mă făcea în toate felurile… Dar faptul că cineva spune nişte lucruri urâte despre mine nu spune despre mine, spune despre ea. Eu sunt un om care ştiu exact ce am de făcut şi eu nu-mi permit să jignesc pe cineva. Eu mi-am dat seama că n-are rost să mă agit, că are o atitudine diferită de cea pe care ar trebui, în mod normal, să o ai vizavi de o persoană, un coleg, un om cu care stai în casă, am lăsat-o în pace, nici măcar nu sunt afectat. N-avea curajul să-mi spună niciodată în faţă. Nu mă interesează ce zice”, a fost replica lui Jorge, care, după trei săptămâni de filmări, părăsea competiția.

Controversele aveau să se atenueze după aproape o lună. La finala de la ”Ferma”, reality-show-ul care a fost filmat în județul Caraș-Severin, au fost invitați toți concurenții, iar cei doi au ajuns să fumeze pipa păcii. La întoarcerea de la filmări, s-au îmbarcat pe aeroportul din Timișoara și au aterizat pe Otopeni. Iar de aici începe ”spectacolul”. Claudia Pavel, fosta componentă a formației Cream, a plecat ca din pușcă de pe aeroport, fiind invitată la o emisiune TV. Moment în care bagajul ei a rămas al nimănui.

Jorge a postat imediat pe Instagram! O poză în care apare alături de Cream și pe care a inserat mesajul: ”Sunt OK psihic?!” Iar Claudia a venit imediat cu răspunsul, tot pe Instagram: ”Tot pe haterealăăă!! Ești OK, psihic!!” Iar fotografia… bagajul ei, care are și etichetă ”Claudia”. Și o glumiță de împăcare: ”Să i-l duc??” Iar pe poză, mai jos, variantele: ”DA” și ”ARUNCĂ-L”.

În imaginile pe care CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, vi le prezintă în exclusivitate apare doar Jorge, imediat ce a ajuns în aerogara din Otopeni. Pare ușor dezorientat, așteaptă câteva clipe, apoi se hotărăște și o ia din loc. Trage după el două bagaje, probabil și pe al Claudiei, ajunge în parcare și urcă într-un bolid. S-a încheiat și competiția, s-a stins și ”incendiul” izbucnit între el și Claudia!

galerie foto 

„Niciodată nu încetezi să fii mamă!” O femeie de 98 de ani s-a mutat la azilul de bătrâni unde băiatul ei de 80 de ani trăiește, pentru a avea grijă de el!

Povestea care a emoționat o lume întreagă! Și-a jurat că nu îl va părăsi niciodată! O mamă de 98 de ani se mută la azilul de bătrâni unde era internat fiul ei de 80 de ani, pentru a-l îngriji și a-i fi alături: „Niciodată nu încetezi să fii mamă!”

Indiferent de vârsta pe care o avem, mamele noastre vor avea mereu grijă de noi. Întotdeauna vom fi copii în ochii lor și este o mentalitate pe care multor mame le este greu să o depășească.

Ada Keating are 98 de ani, iar fiul ei de 80 de ani, Tom, este în sufletul ei, încă băiatul mamei. Atunci când el a avut nevoie de ajutorul ei, ea și-a dovedit cât de puternică este dragostea pentru el și cât de ușor a fost să se întoarcă pentru a avea grijă de fiul său. Chiar dacă mai mult ca sigur Tom face parte din tipologia „băiatul mamei”, el nu a văzut și nu vede nimic în neregulă cu asta!

El apreciază tot ceea ce mama sa a făcut și continuă să facă pentru el și pur și simplu o adoră. El a fost mereu aproape de ea și, de fapt, a petrecut o mare parte din viață trăind cu ea, deoarece nu s-a căsătorit niciodată.

Când fostul pictor și decorator a decis că are nevoie de ajutor, el s-a mutat în Moss View, o casă de îngrijire medicală. Ada, fostă asistentă, venea ocazional să îl ajute să aibă grijă de el. Pentru o legătură așa de puternică între mamă și fiu, vizitele nu au fost suficiente, fiindu-le dor unuia de celălalt.

Fiul lui Ada Keating, Tom, s-a mutat într-un azil, după ce a trăit cu mama sa aproape toată viața, fără a dori să se căsătorească sau să-și întemeieze o familie. Atunci când locuiau în aceeași casă, iar mama sa încă lucra, îi aloca tot timpul liber băiatului.

Acum cei doi bătrâni sunt de nedespărțit, purtându-și grijă unul altuia, până la sfârșitul vieții. Acesta este un caz fericit, căci în ziua de azi, bătrânii sunt aruncați în azil și lăsați să moară în singurătate, departe de copii și de orice persoană dragă.

Atât Tom, cât și mama sa, au înțeles că iubirea dintre mamă și fiu este și va rămâne indestructibilă și după moarte! Ada povestește cu lacrimi în ochi cum băiatul său se duce spre ea și o îmbrățișează în semn de iubire și apreciere, lucru care acestei mame îi umple sufletul!

vezi aici video 

Surpriză! Cui a lăsat Zina ultima parte din avere. E vorba de…

De-a lungul vieții sale spectaculoase, ”Mama Modei Românești” a reușit să strângă o avere frumoasă.

CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA a aflat ce s-a întâmplat, în timp, cu agoniseala Zinei Dumitrescu, dar și cui i-ar fi lăsat ultima parte…

Înainte să fie internată la azil, Zina Dumitrescu deținea nenumărate bijuterii scumpe, blănuri de lux și alte multe lucruri de valoare, precum și două automobile, de care nimeni nu mai știe nimic. Mai avea și un apartament pe Calea 13 Septembrie din București, dar și câteva terenuri lângă Moara Vlăsiei. Din toate acestea, ”Mama Modei Românești” se pare că a rămas doar cu un singur teren intravilan pe care-l deținea împreună cu o prietenă.

„Din ce știu, mai avea un singur teren era intravilan. Fiul său nu a putut să-l vândă, pentru că era luat împreună cu o prietenă de-a Zinei. Și nimeni nu se bagă să cumpere doar o cotă parte”, a spus Ion Cassian, înainte cu câteva luni ca Zina Dumitrescu să moară.

Potrivit unor surse din interiorul azilului de bătrâni în care aceasta și-a petrecut ultimii șapte ani din viață, ”Mama Zina” și-ar fi arătat intenția, în repetate rânduri, să lase moștenire terenul pe care-l deține azilului de bătrâni care-i devenise casă. Cu toate acestea, nu se știe dacă, înainte să se stingă din viață, Zina Dumitrescu a apucat să meargă la un notar împreună cu Ion Cassian, bărbatul care deține stabilimentul, și să parafeze moștenirea în mod oficial.

Mai mult decât atât, în urmă cu ceva timp, Ion Cassian a susținut că fiul regretatei creatoare de modă, Cătălin Negreanu, nu mai avea dreptul la avere din simplul motiv că acesta nu și-a mai vizitat mama de multă vreme.

”Din punct de vedere juridic, nu mai are dreptul la aceasta. Legal, el era obligat să aibă grijă de părinte. Dacă nu, va fi dezmoștenit. El știe că eu i-am plătit datoriile la cimitir și că mă voi ocupa și de înmormântare”, a mărturisit, Ion Cassian, directorul casei de bătrâni din Ghermănești, pentru o publicație din România.

Cătălin Negreanu ar fi luat o decizie care a stârnit uimire în rândul apropiaților regretatei creatoare de modă. Fiul acesteia a hotărât să incinereze trupul Zinei Dumitrescu. Cătălin Negreanu ar fi înregistrat la INML (Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”) o cerere pentru incinerare pe numele Zinei Dumitrescu. Mai mult decât atât, acesta ar fi afirmat că nu îşi doreşte pe nimeni la ceremonia de incinerare. Decizia fiului Zinei Dumitrescu a stârnit multe nemulţumiri în rândul celor care au îndrăgit-o pe cea supranumită ”Mama Modei Românești”, dat fiind faptul că un loc de veci ar fi fost pregătit pentru trupul ei neînsufleţit.

”Noi nu cred că ne dorim să fie un scandal pentru că este dispariţia unui om pe care noi l-am iubit. Nimeni nu-şi doreşte aşa ceva. De obicei se întâmplă aşa când moare o personalitate, când oamenii se bat pe averi, dar nu este cazul de faţă. Noi, apropiaţii, manechinii… nu vom face niciun scandal. Vom reflecta în tăcere ceea ce s-a întâmplat. Deciziile pe care fiul mamei Zina le-a luat sunt deciziile personale, deciziile fiului ei… noi le respectăm”, a mărturisit Cătălin Botezatu.

Se schimbă ora! România trece la ora de vară în noaptea de sâmbătă spre duminică

România trece la ora de vară în acest weeeknd! În noaptea de sâmbătă spre duminică, adică 30 spre 31 martie 2019, românii trec la ora de vară, ziua de duminică urmând a fi cea mai scurtă zi din an

Schimbarea orei a fost îndelung dezbătută în Parlamentul European. România trece la ora de vară în weekendul 30-31 martie 2019.

Ora de vară înseamnă că ora 3.00 devine ora 4.00, astfel dormim mai puțin cu o oră, dar vom beneficia de mai multă lumină de la soare, acesta fiind și unul dintre motivele înființării orei de vară. În Parlamentul European s-a votat că ultima schimbare de oră din Uniunea Europeană să fie în martie 2021.

Ora de vară în România și în lume

Ora de vară a fost propusă în anul 1895 de către entomologul din Noua Zeelandă, pe nume George Vernon Hudson. În prezent, 110 țări de pe Glob își potrivesc ceasurile după ora de vară. În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Totuși, sunt și țări care au renunțat la ora de vară. Rusia a renunţat la ora de vară după 20 de ani, pe motiv că nu vrea să streseze cetăţenii. De asemenea, Islanda nu foloseşte ora de vară.

Dumninică, 31 martie, România trece la ora de vară, iar ora 3:00 devine ora 4.00.

sursa